Noi iarasi am petrecut Craciunul intr-o tara unde nu se murdareste masina si daca ploua si mergi cu ea o saptamana, poate si mai mult.

Am fost ferici, am sarbatorit cu mancare romaneasca si chinezeasca si ne-am pupat la nesfarsit copii.

Am calatorit fara oprire la intoarcere, aproximativ 16 ore si la intrare in tara, am fost opriti pentru un control de rutina, sa nu cumva sa avem materiale pirotehnice! In rest nici nu ne-am dat seama cand am trecut din Germania in Austria ! Doar postul de radio era altul la un moment dat.  A ! Mai trebuie sa va spun ceva! NU am actualizat hartile pe navigator si am ramas fara ele cand ne era mai greu. Masina nu avea harti decat pentru Eu de vest. Asa ca am vizitat Budapesta noaptea. Si am vizitat-o mult! Dar era asa de frumoasa si impodobita!

 Acu ne ramane Revelionul in Romania, departe de cei dragi si aproape de altii!  Eu servesc patria si poporul. Pacat ca nu avem curent de Revelion!

LA MULTI ANI norocosi si frumosi ! Sanatate si prosperitate!

Astazi am dus florile mele dragi in casa, la caldura. O sa-mi lipseasca clipele petrecute in leagan la umbra frunzelor de cires, langa trandafirul roz.

O sa creasca noaptea si odata cu ea si distanta dintre casa mea si restul lumii. De aceea nu imi  mai place iarna…

     Duminica de Paste am petrecut-o intr-un cadru extrem de pitoresc, in Germania. Era un parc natural, o padure frumoasa, frumoasa…

Toate culorile pamantului parca si-au dat intalnire acolo. Era liniste, curatenie, frumusete.

Si erau multi oameni de toate varstele. Si stiti ce? Nu mirosea a gratar sau a mici, nimeni nu bea si nici nu faceau galagie pentru a arata cat sunt de bucurosi si ce bine se distreaza. Erau spatii amenajate pentru exercitii fizice pentru adulti si copii si culmea, erau si folosite.

Stiti ce bine aratau oamenii varstnici? Si aveau pofta imensa de viata. Toate chipurile erau luminoase, binevoitoare.

Unii s-au asezat pe patura lor, altii la mesele special amenajate si au mancat ce si-au adus de acasa. La sfarsit fiecare si-a strans gunoiul. Padurea respira linistita si odata cu ea si noi. Cine a vrut sa manance ceva elaborat a mers la un local grecesc unde se serveau mancaruri excelente. Acolo am mancat si noi o portie de miel foarte, foarte gustoasa si bine înteles si alte bunatati. Cand am revenit acasa nu mai stiam nici cat costa o paine, asa de mult ne-am desprins de tot ce inseamna viata de aici. Dar poveste are si sfarsit si vom merge de maine la lucru. Si acum ne gandim ca e bine, pentru ca primele stiri auzite la radio in RO au fot despre multe disponilizari.

DOAMNE ajuta-ne si pe noi!

Cateva din clipele fericite petrecute intr-o tara care isi respecta cetatenii. Imagini dintr-un loc unde nimeni nu e suparat, incrancenat , nervos sau trist. De acolo si de aici trasmit tuturor La multi ani!  Baiatul nostru ne-a facut sa petrecem Craciunul afara, ceea ce va doresc si voua.

Aveau scris pe o pancarda-vrem sa avem ce manca!  Cam la atat se rezuma libertatea…Am inceput, iarasi, sa ne dorim putin.

Eu vreau sa vad lumea, sa vizitez(macar) planeta asta! Doar atat! Pe langa mancare, vreau sa calatoresc, real, nu imaginar.

In fiecare concediu imi numar banutii si imi dau seama ca bucatica de pamant pe care o pot vizita este prea mica si prea aproape.

Nu mai ştiu exact ce îmi doream la 20 de ani!

În fiecare an mi-am schimbat opţiunile. Îmi ziceam: dacă nu e posibil să fac “asta” o să fac “altceva”. Cred că mă gândeam ce o să fac cu primul salariu. Îmi spuneam că o să cumpăr cadouri multe pentru părinţii şi fraţii mei. Nici asta nu am făcut pentru că a fost mic şi nu mi-au ajuns nici pentru mine.

Nu mi-am făcut niciodată un plan cu bătaie lungă. De fiecare dată se întâmpla ceva . Poate asta e de bine, poate am reuşit să mă adaptez. M-am gândit de multe ori dacă să plec din ţară. Nu am făcut-o din comoditate.  Părinţii îmi spuneau că nu e bine să îţi schimbi locul de muncă pentru că asta arată că nu îţi place munca, eşti neserios.În 1989 mă hotărâsem să plec. Aveam nisşe contracte pentru Africa. Şi iarăşi s-a întâmplat ceva. A venit Revoluţia, am luat rezidenţiatul şi am început să-mi fac planuri. Am terminat rezidenţiatul şi când am început să lucrez mi-am dat seama că nu o să fac niciodată ceea ce am învăţat şi ceea ce am sperat. Mi-am frânt rău aripile şi de atunci nu am mai avut speranţă.

Acum stau şi mă gândesc ce puteam face dacă eram afară? Ramân doar cu gândul. Sunt prea obosită să o iau de la capăt. Cel mai tare mă doare că de 20 de ani lucrez în acelaşi cabinet şi cu aceleaşi instrumente Nu s-a schimbat nimic…

Si daca da, cum o faceti? Numarati minutele,bucuriile, intristarile. Sau numarati zilele pana vine ziua de salariu? Sau numarati zilele pana terminati o carte de citit sau pana o sa vizionati un film sau o sa mergeti la un spectacol?

Daca ne oprim un pic din rutina asta in care ne scaldam o sa ne dam seama ca traim foarte putin pentru noi si foarte putin frumos.

De ce nu mai suntem asa de buni prieteni, de ce nu mai avem timp sa ne vedem, de ce nu mai avem timp sa ne bucuram impreuna?

Prima data m-am speriat de trecerea timpului cand am sarbatorit majoratul fiului meu si apoi si mai tare cand a terminat facultatea!

Ma gandesc ce as face daca as avea iarasi 18 ani? Cum as numarat timpul? Si mai ales unde…

Am avut o vara teribila. Cel mai rau a fost ca mama mea a suferit o fractura de col femural pentru care am luat-o la mine si a fost operata. Acum e mai bine.

Si nu stiu daca e rau sau bine dar copilul meu pleaca din tara! Am emotii dar sper sa fie bine. Aici nu si-a gasit locul…

 Să vă povestesc un caz trist.

S-au prezentat la doctor mama, tata şi un copil de 11 ani.

- Care e necazul? De ce aţi venit cu copilul la doctor?

- Aseară, când am venit de la nişte prieteni, am pus să cânte o casetă cu muzică, tropotită d’a noastră. Şi l-am luat şi pe băiat să jucăm jocuri ca pe la noi-zice mama. Şi am jucat noi cât am jucat şi numa deodată copilul a cazut jos şi s-a făcut galben ca ceara. Şi am zis către a mieu că vino mă să vezi ce e cu pruncu ăsta, că a căzut şi e galben! A mieu a zis că nu ştie ce are, da mai apoi a început pruncu să facă ca toţi dracii, să urle şi să zică prostii cică dracu e lângă el. Şi dădea din mâini şi din picioare şi urla.

- Da, aţi băut ceva la prieteni? A gustat şi copilul ceva?

- Nu, că am fost de fapt la nişte oameni la care dădusem copilul ca să îngrijească de nişte oi şi după vreo câteva săptămâni am mers să-l luăm că nu ne-am înţeles la preţ.

În momentul acela am fost şocată. Adică îşi dăduseră copilul la lucru, îl vânduseră.

- Cum aţi putut face aşa ceva? Copilul acesta aşa de slab avea şi el nevoie de vacanţă!

- Păi el a vrut să lucre!

- Aşa e?

- Păi,da… zice pruncul… dar capul zicea nu… Şi era trist şi speriat.

- Te-ai speriat de ceva?

- !?

- Spune-mi că eu nu te cert şi nici nu te bat, vreau doar să te ajut.

- Păi acu vreo trei săptămâni au intrat nişte oi în mină şi noi am intrat după ele, adică eu şi încă un băiat. Şi ne-am rătăcit prin galerii şi era miros urât, cred că era carbid, am dat cu băţul în el şi s-a ridicat un praf alb şi ne-a durut stomacul şi am vărsat şi ne-a durut capul mult timp după asta.

- Nu vă e vouă ruşine să daţi copilul să lucreze şi voi să staţi să cântaţi şi să tropotiţi? Voi sunteţi îmbracaţi ca de oraş şi pe copilul ăsta îl aduceţi la doctor ca şi când aţi merge la strand?! Nu vă e milă de el?

Amândoi părinţii au tăcut şi se uitau pe furiş unul la altul şi ridicau din sprâncene. Am scris în foaia de urgenţă părerea mea medicală şi am dat indicaţiile necesare pentru acest caz. Sper că mai deperte, cei abilitaţi vor face ceea ce trebuie. E păcat că unii copii nu ştiu ce e viaţa în familie şi nu sunt protejaţi de părinţi. Părinţii se distrează şi beau banii proveniţi din munca bietului copil…