Sa avem un an mai bun

A trecut un an !  A trecut repede dar…greu.

Din fericire am putut sa petrecem sarbatorile alaturi de fiul nostru. A fost frumos ! De fiecare data ne intoarcem cu sufletul greu acasa. Si asta pentru ca iarasi se asterne distanta intre noi si copilul nostru. Dar sa nu se inteleaga cumva ca ne pare rau ca el lucreaza in Germania! Nu, ne pare rau ca ceea ce este acolo nu cred ca va fi vreodata la noi. Timp de doua saptamani nu am intalnit oameni suparati, ingandurati. Si acolo erau cozi la marile magazine, mai ales in preajma sarbatorilor. Dar nimeni nu era prea grabit, prea nervos, prea agitat. Lumea zambeste, iti da binete si e politicoasa. Nu te clacsoneaza nimeni la stop si nu te injura ca nu esti destul de rapid. Pe strazi nu e zapada sau gheata dar nu este nici noroi sau pietris.

La miezul noptii de Revelion cerul a fost luminat de mii de artificii dar nimeni nu spargea sticle ! Dimineata abia daca se vedeau urmele bucuriei.

Cum am ajuns in tara am avut nevoie de serviciile oferite de Posta Ro. O doamna draguta de la un ghiseu m-a intampinat traditional -Degeaba asteptati aici pentru ca si asa nu va servesc! Mergeti la colega!  Nu am intrasnit sa fac altceva. Dincolo, cum ai intrat intr-un magazin, imediat te saluta toata lumea si toti vor sa te ajute indiferent ce limba vorbesti. Dar daca le vorbesti limba sunt foarte bucurosi si respectosi. Nu sunt suparati daca la sfarsit nu ai cumparat nimic si nu te injura printe dinti .

Cand am plecat am mers prin Austria si ne-am intors prin Cehia si Slovacia si bineanteles prin Ungaria. Multumesc administratiei acestor tari pentru autostrazile construite . Am circulat in conditii foarte bune cu toate ca e iarna si a plouat aproape tot timpul si pe alocuri a si nins.  Multumesc si celor care s-au jertfit in 1989 pentru ca noi sa traim si sa vedem si altfel lumea! Noi , oameni obisnuiti , nu am fi primit viza niciodata. Cu toate ca stam aproape de granita de vest, nu am avut voie sa vedem Ungaria macar.

Mi-e sufletul greu stiind ca povestea s-a terminat si ma intorc la munca si ne vom bate iarasi un an intreg, cu lipsuri, probleme…Dar in aceste conditi pot spune ca sunt totusi fericita ca am loc de munca. Putea fi si mai rau. Si e o vorba -trebuie sa ne fie mai rau ca sa ne fie bine apoi!

LA MULTI ANI FERICITI !

     Si daca nu vrem, a mai trecut un an si din fericire il putem numara!

Noi iarasi am petrecut Craciunul intr-o tara unde nu se murdareste masina si daca ploua si mergi cu ea o saptamana, poate si mai mult.

Am fost ferici, am sarbatorit cu mancare romaneasca si chinezeasca si ne-am pupat la nesfarsit copii.

Am calatorit fara oprire la intoarcere, aproximativ 16 ore si la intrare in tara, am fost opriti pentru un control de rutina, sa nu cumva sa avem materiale pirotehnice! In rest nici nu ne-am dat seama cand am trecut din Germania in Austria ! Doar postul de radio era altul la un moment dat.  A ! Mai trebuie sa va spun ceva! NU am actualizat hartile pe navigator si am ramas fara ele cand ne era mai greu. Masina nu avea harti decat pentru Eu de vest. Asa ca am vizitat Budapesta noaptea. Si am vizitat-o mult! Dar era asa de frumoasa si impodobita!

 Acu ne ramane Revelionul in Romania, departe de cei dragi si aproape de altii!  Eu servesc patria si poporul. Pacat ca nu avem curent de Revelion!

LA MULTI ANI norocosi si frumosi ! Sanatate si prosperitate!

Speranta este in alta parte

      A trecut asa de repede vara aceasta…

Astazi am dus florile mele dragi in casa, la caldura. O sa-mi lipseasca clipele petrecute in leagan la umbra frunzelor de cires, langa trandafirul roz.

O sa creasca noaptea si odata cu ea si distanta dintre casa mea si restul lumii. De aceea nu imi  mai place iarna…

Caldura mare

As putea sa ma gandesc la vara , la concediu, dar caldura asta ne obnubileaza , ne face nepasatori. Si acum ma gandesc ca degeaba au inflorit crinii, degeaba s-au copt ciresele…Ei si?    Si in astfel de vremuri iar ma gandesc ce am facut in ultimii 20 de ani! Si zic , nimic sau aproape nimic pentru ca mi-e sufletul uscat. Si asta nu pentru ca nu ploua suficient!

Am vazut paduri fericite!

     Duminica de Paste am petrecut-o intr-un cadru extrem de pitoresc, in Germania. Era un parc natural, o padure frumoasa, frumoasa…

Toate culorile pamantului parca si-au dat intalnire acolo. Era liniste, curatenie, frumusete.

Si erau multi oameni de toate varstele. Si stiti ce? Nu mirosea a gratar sau a mici, nimeni nu bea si nici nu faceau galagie pentru a arata cat sunt de bucurosi si ce bine se distreaza. Erau spatii amenajate pentru exercitii fizice pentru adulti si copii si culmea, erau si folosite.

Stiti ce bine aratau oamenii varstnici? Si aveau pofta imensa de viata. Toate chipurile erau luminoase, binevoitoare.

Unii s-au asezat pe patura lor, altii la mesele special amenajate si au mancat ce si-au adus de acasa. La sfarsit fiecare si-a strans gunoiul. Padurea respira linistita si odata cu ea si noi. Cine a vrut sa manance ceva elaborat a mers la un local grecesc unde se serveau mancaruri excelente. Acolo am mancat si noi o portie de miel foarte, foarte gustoasa si bine înteles si alte bunatati. Cand am revenit acasa nu mai stiam nici cat costa o paine, asa de mult ne-am desprins de tot ce inseamna viata de aici. Dar poveste are si sfarsit si vom merge de maine la lucru. Si acum ne gandim ca e bine, pentru ca primele stiri auzite la radio in RO au fot despre multe disponilizari.

DOAMNE ajuta-ne si pe noi!

Craciun in familie, intr-o tara ca afara

Cateva din clipele fericite petrecute intr-o tara care isi respecta cetatenii. Imagini dintr-un loc unde nimeni nu e suparat, incrancenat , nervos sau trist. De acolo si de aici trasmit tuturor La multi ani!  Baiatul nostru ne-a facut sa petrecem Craciunul afara, ceea ce va doresc si voua.

Intoarcerea la instincte primare

La o emisiune de stiri am vazut niste revolutionari care mai luptau si dupa 20 de ani.

Aveau scris pe o pancarda-vrem sa avem ce manca!  Cam la atat se rezuma libertatea…Am inceput, iarasi, sa ne dorim putin.

Eu vreau sa vad lumea, sa vizitez(macar) planeta asta! Doar atat! Pe langa mancare, vreau sa calatoresc, real, nu imaginar.

In fiecare concediu imi numar banutii si imi dau seama ca bucatica de pamant pe care o pot vizita este prea mica si prea aproape.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.