Un caz…

         

 Să vă povestesc un caz trist.

S-au prezentat la doctor mama, tata şi un copil de 11 ani.

– Care e necazul? De ce aţi venit cu copilul la doctor?

– Aseară, când am venit de la nişte prieteni, am pus să cânte o casetă cu muzică, tropotită d’a noastră. Şi l-am luat şi pe băiat să jucăm jocuri ca pe la noi-zice mama. Şi am jucat noi cât am jucat şi numa deodată copilul a cazut jos şi s-a făcut galben ca ceara. Şi am zis către a mieu că vino mă să vezi ce e cu pruncu ăsta, că a căzut şi e galben! A mieu a zis că nu ştie ce are, da mai apoi a început pruncu să facă ca toţi dracii, să urle şi să zică prostii cică dracu e lângă el. Şi dădea din mâini şi din picioare şi urla.

– Da, aţi băut ceva la prieteni? A gustat şi copilul ceva?

– Nu, că am fost de fapt la nişte oameni la care dădusem copilul ca să îngrijească de nişte oi şi după vreo câteva săptămâni am mers să-l luăm că nu ne-am înţeles la preţ.

În momentul acela am fost şocată. Adică îşi dăduseră copilul la lucru, îl vânduseră.

– Cum aţi putut face aşa ceva? Copilul acesta aşa de slab avea şi el nevoie de vacanţă!

– Păi el a vrut să lucre!

– Aşa e?

– Păi,da… zice pruncul… dar capul zicea nu… Şi era trist şi speriat.

– Te-ai speriat de ceva?

– !?

– Spune-mi că eu nu te cert şi nici nu te bat, vreau doar să te ajut.

– Păi acu vreo trei săptămâni au intrat nişte oi în mină şi noi am intrat după ele, adică eu şi încă un băiat. Şi ne-am rătăcit prin galerii şi era miros urât, cred că era carbid, am dat cu băţul în el şi s-a ridicat un praf alb şi ne-a durut stomacul şi am vărsat şi ne-a durut capul mult timp după asta.

– Nu vă e vouă ruşine să daţi copilul să lucreze şi voi să staţi să cântaţi şi să tropotiţi? Voi sunteţi îmbracaţi ca de oraş şi pe copilul ăsta îl aduceţi la doctor ca şi când aţi merge la strand?! Nu vă e milă de el?

Amândoi părinţii au tăcut şi se uitau pe furiş unul la altul şi ridicau din sprâncene. Am scris în foaia de urgenţă părerea mea medicală şi am dat indicaţiile necesare pentru acest caz. Sper că mai deperte, cei abilitaţi vor face ceea ce trebuie. E păcat că unii copii nu ştiu ce e viaţa în familie şi nu sunt protejaţi de părinţi. Părinţii se distrează şi beau banii proveniţi din munca bietului copil…

Vreau un pic de fericire

De aproximativ o luna totul s-a dat peste cap.

Vara mult asteptata nu mai vine. Tot anul acesta am trait dintr-un cod in altul!

Anxietatea a ajuns la cote alarmante. Apa, suferinta, lacrimi, catastrofe…

Toata lumea se cearta cu toata lumea si cel mai scarbos este cand iti dai seama ca anumite situatii sunt speculate.

Am ajuns sa ne simtim vinovati ca mai traim inca in tara asta. Sa mergem in varful picioarelor, sa nu mai deranjam pe nimeni. Oare de ce mai e locuita Moldova? Daca pe acolo nu era nimeni, acum nu aveam probleme cu inundatiile.

Siiiit, liniste, nu vorbiti, nu plangeti, nu cereti, nu cautati vinovati. Asteptam un impozit pe zambet, unul pe vise. Pe speranta nu se mai pune impozit pentru ca speranta nu mai avem…