VREAU O ŢARĂ CA AFARĂ !

Nu mai ştiu exact ce îmi doream la 20 de ani!

În fiecare an mi-am schimbat opţiunile. Îmi ziceam: dacă nu e posibil să fac „asta” o să fac „altceva”. Cred că mă gândeam ce o să fac cu primul salariu. Îmi spuneam că o să cumpăr cadouri multe pentru părinţii şi fraţii mei. Nici asta nu am făcut pentru că a fost mic şi nu mi-au ajuns nici pentru mine.

Nu mi-am făcut niciodată un plan cu bătaie lungă. De fiecare dată se întâmpla ceva . Poate asta e de bine, poate am reuşit să mă adaptez. M-am gândit de multe ori dacă să plec din ţară. Nu am făcut-o din comoditate.  Părinţii îmi spuneau că nu e bine să îţi schimbi locul de muncă pentru că asta arată că nu îţi place munca, eşti neserios.În 1989 mă hotărâsem să plec. Aveam nisşe contracte pentru Africa. Şi iarăşi s-a întâmplat ceva. A venit Revoluţia, am luat rezidenţiatul şi am început să-mi fac planuri. Am terminat rezidenţiatul şi când am început să lucrez mi-am dat seama că nu o să fac niciodată ceea ce am învăţat şi ceea ce am sperat. Mi-am frânt rău aripile şi de atunci nu am mai avut speranţă.

Acum stau şi mă gândesc ce puteam face dacă eram afară? Ramân doar cu gândul. Sunt prea obosită să o iau de la capăt. Cel mai tare mă doare că de 20 de ani lucrez în acelaşi cabinet şi cu aceleaşi instrumente Nu s-a schimbat nimic…