Factor de stres

Zilele acestea am avut probleme cu cardul de  salariu. Din vina mea, cardul a fost declarat invalid. Nu am citit pe el ca in luna aprilie imi expira. Asa ca luni m-am dus la banca sa rezolv situatia. Mi s-a spus ca trebuie sa merg la sediul central. Acolo surpriza. Cica trebuie sa incerc la doua sucursale. M-am suparat. Si aveam si motive. Fusesem filmata pentru ca nu facusem o parcare corespunzatoare. Functionara mi-a zis sa vin a doua zi la 9.  A doua zi la 9,30 era prea devreme.  „veniti mai tarziu.”  La a treia incercare am reusit(dupa ce am dat niste telefoane). Dar, cardul este valabil numai doi ani…

Paula Seling – Hristos A Inviat Din Morti

SARBATORI FRUMOASE PENTRU TOTI PRIETENII MEI

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

Dimineti in ceata

                                 

 Prima mea zi de lucru la tara. Nu am sa uit niciodata.

Era prin 1988 iarna. Mi-am ales localitatea aceea pentru ca autobuzul oprea in fata dispensarului. Ma interesasem…

Aglomeratie, galagie, cosuri pline cu fel de fel, imbranceli, cuvinte urate…

Eu, cu un geamantan mare, plin cu de toate, zapacita infricosata de necunoscut. Nu am indraznit sa merg singura asa ca l-am luat pe rabdatorul meu sot cu mine.

Drumul a fost groaznic. Am mers aproape 2 ore.

Cand am ajuns la destinatie nu mai putem sa cobor pentru ca nimeni nu se misca din loc si noi eram pe la mijlocul autobuzului.

Am procedat urat, am inceput sa imping pe cei de langa mine si sa-i sudui. Fara nasturi la haina si cu ciorapii rupti am reusit sa cobor.

Dispensarul, o cladire relativ noua dar neterminata. Am intrat. Pe dreapta, un cabinet de consultatii, oribil, in care salasuiau doua femei. Amandoua se uitau impersonal la mine. Mai apoi am aflat si de ce. Ele cica erau asistentele. Erau imbracate ca pentru carat lemne din padure. Asa era uniforma. Mancau seminte. Si dupa gramada de coji am stiut ca se apucasera de mult de spart seminte.

Am facut cunostinta. Nu m-au placut, se vedea pe fata lor asta. Atunci si-au pus in cap sa ma sperie, sa-mi faca grea sederea acolo. La dispensar mai lucra o doctorita care nu a vrut sa ma primeasca cu ea la etaj, pentru ca o incomodam. Asa ca pe mine m-au cazat in camera de protocol a Primariei, care era pe stanga cum intrai in dispensar. Da, Primaria avea camera de protocol in dispensar si cand aveau loc orgiile, pardon, sedintele, pe mine ma scoteau afara si nu-i interesa unde stau. Eram disperata. In  prima noapte pe care am petrecut-o acolo era sa murim intoxicati cu monoxid de carbon, pentru ca hornul nu era curatat de mult.

Primarul, un muncitor destoinic de la fabrica de butoaie, m-a luat la rost si a incercat sa ma disciplineze, sa ma invete cu viata adevarata, pentru ca nu am fost trimisa acolo la distractie.

A treia zi de sedere la dispensar, am fost prin sat sa cunosc lumea, pentru ca aveam in medie 120 de copii sub un an si daca se intampla ceva cu vreunul, nu mai vedeam in veci orasul. Mergeam pe strada si asistenta imi spunea: aici sta” cutare”, si-a omorat cumnata gravida in 6l, asta si-a omorat nevasta, asta si-a schilodit soacra, asta si-a asfixiat copilul si tot asa.

Atunci mi-am jurat ca o sa lupt pana la epuizare ca sa plec de acolo. Am reusi asta peste aproape trei ani. Si pentru asta multumesc Revolutionarilor, pentru ca in 1990 s-a sustinut pentru prima data examen de rezidentiat, dupa multi ani de pauza. De, muncitorul sanitar trebuia sa fie mic, sa taca, sa lucreze, pentru ca si asa era neproductiv si cu el se cheltuia foarte mult.

Ani de zile mi-a fost frica sa ma gandesc la ce am trait in acei ani, dar acum poate ca o sa pun pe hartie ce mi-a ramas adanc intiparit in suflet. Nu semana deloc cu „Viata la tara”.

Incertitudini

De ceva timp imi tot pun o intrebare(si nu numai).

Ma tot gandesc daca noi suntem liberi cu adevarat, daca avem libertate de exprimare, daca putem sa spunem ce simtim fara sa avem repercursiuni ulterioare.

In studentie am avut o colega cu care am impartit camera de camin, pe care noi o credeam poeta pentru ca statea ore in sir cu un caiet in fata si tot scria. Mai mergea si pe la radio si facea o emisiune cu dedicatii muzicale. Noi ii respectam momentele de creatie. Si ea tot scria si noi tot spuneam bancuri cu conducatorul si ea ne alcatuia caracterizarea. Avea pentru fiecare un caiet, ca de, noi eram tineri si nelinistiti.

   Mai tarziu am aflat ca toate au fost trecute intr-o culegere „anonima nesemnata” si a fost depusa la” baietii destepti”.

Cand am aflat? La sfarsitul facultatii, cand pe lista absolventilor, domnisoara in cauza, care nu prea avea note bune pentru ca nu avea suficient timp de studiu, ca de, era poeta, era destul de sus situata, pentru ca avea 50 de sutimi bonus pentru merite deosebite.

 Am putea deschide si azi o lista cu persoane cu merite deosebite?

Teatrul saracilor

Am fost de curand la teatru.

E foarte trist, pentru suflet nu sunt bani.  Pereti scorojiti, lemnul mancat de carii, catifeaua tocita, rupta. Nimic nu mai straluceste. Totul e vechi. Bine ca mai avem actori profesionisti. In sala si pe coridoare era foarte cald. Si asta nu era prea bine. Mirosul de vechi si praf iti aduce aminte ca esti alergic si dupa putin timp trebuie sa iesi, altfel risti sa nu mai poti respira.  O actrita ne-a rugat sa uitam de griji si sa fim alaturi de ei. Si asa am facut! Dar am trecut de la o tristete la alta. Nu mai avem spatiu de vis, de speranta, de nebunie…Pana si aici sau si aici au patruns vermii si au mancat aproape tot.  Parca traiam un film de groaza, cu spatii mici , intunecate, urat mirositoare. Spectatorii parca erau stanjeniti sau asa mi se pareau mie.

Actorii se straduiau si reuseau sa ne ia putin cate putin in lumea lor. Apoi ridicam ochii si vedeam ,inghesuita , la etaj, recuzita…

Ingrozitor! Casa de vise e in suferinta. Pentru acest loc nu sunt bani. Si atunci m-am gandit ca pentru trup si suflet nu sunt bani. 

Strig ajutor pentru TEATRU !

Iarna mea…

 

Foto:     http://www.poeziipentrucopii.com/2009/11/09/

Ce frumoase erau iernile mele de copil!  Era zapada aproape tot timpul.

In vacanta ma duceam la bunica, la Rucar, si ma dadeam cu sania pana noaptea tarziu. Nu se gaseau atatea sanii ca acum. Un frate de-al mamei imi facuse o sanie din lemn, cu sine metalice, ce semana cu bobul. Noi ii ziceam bosleai. Cine statea in fata putea sa conduca sania in directia dorita. Si ne dadeam din varful muntelui din spatele casei, pana la sosea. Eram o groaza de copii. Mai multi ca acum.

Nu avea importanta ca ghetele erau inghetate si pantalonii de asemenea. Faceam galagie si eram fericiti.

 Seara, bunica ne facea mamaliguta si mancam cu lapte adus de laptareasa casei. Aveam fiecare un castron de lut si lingura de lemn. Nu voiam sa mananc din alta farfurie. Ziceam ca asa e la munte… Stateam toti la o masa de lemn, micuta, facuta special pentru noi de bunicul…

 A trecut timpul, in casa bunicii sta altcineva, bunica s-a dus dumult! Nici farfuriile de lut si nici lingurile de lemn nu mai sunt. Am cumparat altele de la un targ de ceramica dar laptele nu a mai fost niciodata asa de bun…

Vine inghetul

Azi merg pe principiul „sa moara si capra vecinului”! Si nu e vorba de Trex aici. Ma bucur ca d-nul Berceanu si-a stricat frumoasa masina pe drumurile patriei. Stiu ca pentru domnia sa acest lucru nu e asa de dudreros ca pentru mine, el pocneste din degete si totul se repara, pentru ca el nu are un salariu de bugetar simplu.

 Poate daca ma gandesc bine mai am si alte bucurii din astea, dar nu vreau sa ma fortez. Un lucru va mai spun totusi, va rog sa aveti grija de voi, sa nu va obositi prea tare , sa nu va raciti, cu alte cuvinte sa fiti sanatosi dragilor ca in spital e jale…

Reforma in sanatate e pe cale sa nu mai aiba la ce sa se aplice.

Azi e primavara

E primavara. Am observat asta mai ales dupa cuiburile de cartofi aparute in asfalt. E un an tare bogat…Aceasta cultura e raspandita la nivel national. Ma gandesc cu placere ca o sa mai vina o tura de inghet! wow…Va dati seama?

Se preconizeaza un an al bicicletei sau al „pejoului”. Magazinul Leonardo e in lichidare, hai sa ne cumparam pantofi de schimb.

Dupa coada la apa sfintita s-a mai nascocit o coada! La Vaccin fratilor, ca e gratis! Acum cred ca s-au vandut toate dozele . Deja a scazut numarul de imbolnaviri. Miracol domnule!

Concluzia ce se desprinde inca o data- romanului ii place sa stea la coada, sa se imbranceasca, sa ia orice e mocca, sa-si dea cu stangu peste dreptu…

Anul care a venit…

   Afara se pregateste de Boboteaza.

 Asta inseamna ca Dumnezeu nu ne-a uitat  si spala pamantul de rele, il albeste si ingheata raul…din noi.

 Pasiti cu grija in noul an(de munca, bineanteles) care incepe maine. Sa fim mai buni pentru ca totul in jurul nostru e pregatit sa fie rau.

Voi ce asteptari aveti? Eu astept Pastele!

2010

Oare ce sarbatorim noi de Revelion?

Suntem bucurosi ca am rezistat un an intreg, am putut vedea rasaritul in fiecare dimineata, am trait, cu alte cuvinte.

 Suntem bucurosi ca avem posibilitatea de a vedea ce se intampla in anul ce vine.  Deci sarbatorim viata si speranta!

La muli ani !

Va doresc sanatate si noroc!