Zi dupa zi…

Voi mai stiti sa numarati zilele?

Si daca da, cum o faceti? Numarati minutele,bucuriile, intristarile. Sau numarati zilele pana vine ziua de salariu? Sau numarati zilele pana terminati o carte de citit sau pana o sa vizionati un film sau o sa mergeti la un spectacol?

Daca ne oprim un pic din rutina asta in care ne scaldam o sa ne dam seama ca traim foarte putin pentru noi si foarte putin frumos.

De ce nu mai suntem asa de buni prieteni, de ce nu mai avem timp sa ne vedem, de ce nu mai avem timp sa ne bucuram impreuna?

Prima data m-am speriat de trecerea timpului cand am sarbatorit majoratul fiului meu si apoi si mai tare cand a terminat facultatea!

Ma gandesc ce as face daca as avea iarasi 18 ani? Cum as numarat timpul? Si mai ales unde…

Anunțuri

Un caz…

         

 Să vă povestesc un caz trist.

S-au prezentat la doctor mama, tata şi un copil de 11 ani.

– Care e necazul? De ce aţi venit cu copilul la doctor?

– Aseară, când am venit de la nişte prieteni, am pus să cânte o casetă cu muzică, tropotită d’a noastră. Şi l-am luat şi pe băiat să jucăm jocuri ca pe la noi-zice mama. Şi am jucat noi cât am jucat şi numa deodată copilul a cazut jos şi s-a făcut galben ca ceara. Şi am zis către a mieu că vino mă să vezi ce e cu pruncu ăsta, că a căzut şi e galben! A mieu a zis că nu ştie ce are, da mai apoi a început pruncu să facă ca toţi dracii, să urle şi să zică prostii cică dracu e lângă el. Şi dădea din mâini şi din picioare şi urla.

– Da, aţi băut ceva la prieteni? A gustat şi copilul ceva?

– Nu, că am fost de fapt la nişte oameni la care dădusem copilul ca să îngrijească de nişte oi şi după vreo câteva săptămâni am mers să-l luăm că nu ne-am înţeles la preţ.

În momentul acela am fost şocată. Adică îşi dăduseră copilul la lucru, îl vânduseră.

– Cum aţi putut face aşa ceva? Copilul acesta aşa de slab avea şi el nevoie de vacanţă!

– Păi el a vrut să lucre!

– Aşa e?

– Păi,da… zice pruncul… dar capul zicea nu… Şi era trist şi speriat.

– Te-ai speriat de ceva?

– !?

– Spune-mi că eu nu te cert şi nici nu te bat, vreau doar să te ajut.

– Păi acu vreo trei săptămâni au intrat nişte oi în mină şi noi am intrat după ele, adică eu şi încă un băiat. Şi ne-am rătăcit prin galerii şi era miros urât, cred că era carbid, am dat cu băţul în el şi s-a ridicat un praf alb şi ne-a durut stomacul şi am vărsat şi ne-a durut capul mult timp după asta.

– Nu vă e vouă ruşine să daţi copilul să lucreze şi voi să staţi să cântaţi şi să tropotiţi? Voi sunteţi îmbracaţi ca de oraş şi pe copilul ăsta îl aduceţi la doctor ca şi când aţi merge la strand?! Nu vă e milă de el?

Amândoi părinţii au tăcut şi se uitau pe furiş unul la altul şi ridicau din sprâncene. Am scris în foaia de urgenţă părerea mea medicală şi am dat indicaţiile necesare pentru acest caz. Sper că mai deperte, cei abilitaţi vor face ceea ce trebuie. E păcat că unii copii nu ştiu ce e viaţa în familie şi nu sunt protejaţi de părinţi. Părinţii se distrează şi beau banii proveniţi din munca bietului copil…

Vreau un pic de fericire

De aproximativ o luna totul s-a dat peste cap.

Vara mult asteptata nu mai vine. Tot anul acesta am trait dintr-un cod in altul!

Anxietatea a ajuns la cote alarmante. Apa, suferinta, lacrimi, catastrofe…

Toata lumea se cearta cu toata lumea si cel mai scarbos este cand iti dai seama ca anumite situatii sunt speculate.

Am ajuns sa ne simtim vinovati ca mai traim inca in tara asta. Sa mergem in varful picioarelor, sa nu mai deranjam pe nimeni. Oare de ce mai e locuita Moldova? Daca pe acolo nu era nimeni, acum nu aveam probleme cu inundatiile.

Siiiit, liniste, nu vorbiti, nu plangeti, nu cereti, nu cautati vinovati. Asteptam un impozit pe zambet, unul pe vise. Pe speranta nu se mai pune impozit pentru ca speranta nu mai avem…

Cateodata nu mai pot…

    

Romanul a inceput sa faca haz de necaz. Ma uit in jurul meu si parca suntem intr-un soi de preanestezie. Lumea e ametita, nehotarata in actiuni. Cand se intalnesc doi pe strada, dupa fraza de salut si binete, se intreaba unul pe altul: chiar o sa ne scada salariul? Nimeni nu crede pana nu vede. Si cum poti crede asa ceva? Cei pagubiti sa plateasca!  Bunicii mei au fost generatie de sacrificiu. Parintii au fost la randul lor generatie de sacrificiu. Noi suntem generatie de sacrificiu si vor fi si copiii nostri! Acum stau si ma intreb, pentru ce ne sacrificam? Nu vad de ce s-au sacrificat generatii intregi. Care sunt valorile ce s-au nascut. Ce sa spunem copiilor si apoi nepotilor? Daca inveti, nu e bine, daca muncesti nu traiesti bine, ai tot felul de frustrari si te uiti la altii cum traiesc bine!

    Astazi nu mai e o problema sa faci o facultate. Cand ma gandesc cat am tocit si ce emotii am avut atunci cand am dat la facultate. Concurenta era mare si pe bune. Am dat examen la Cluj si am fot 14 candidati pe un loc. Ei si? Cu ce m-am ales? Am o profesie  si un loc de munca pe care mi l-am castigat, nu l-am primit cadou. Pentru asta sunt mandra de mine. Si atat! In rest imi fac si acum planuri de ce o sa fac cand o sa fiu mare. Sper sa-mi ajunga viata aceasta sa-mi ating cateva obiective.

 M-am saturat de oamenii de succes, care au muncit de dimineata pana seara si au reusit. Mi-e greata cand vad cine detine PIB-ul tarii.

 Dar sa ma intorc la prima afirmatie cu preanestezia. Fara anestezie completa va urma operatia de taiere! Nu mai sunt bani de anestezice. Si apoi, ia mai treziti-va odata!

MĂMĂLIGA

   Astăzi mi-am făcut o socoteală! Dacă din 50 scădem 20 ne rămân 30. Oare trebuie să mai treacă încă 30 de ani ca să se întărească iarăşi mămăliga? De asta moale m-am cam săturat! Dar oare mai am răbdare înca 30 de ani? 

Mama de profesie

   

   Astazi a venit la mine un tata cu o fetita de vreo 5 ani si cu o alta de vreo 20 ani. Din discutie am inteles ca cea de 20 era mama celei de 5 si el era bunicul. Din nefericire fetita era hipoacuzica. Nu stiu cat de tare pentru ca era invatata sa nu raspunda la intrebari. Eu tot am pacalit-o de vreo doua ori si a comunicat cu mine. Fetita primea ajutor de handicap. Nu spun cat, ca sa nu va supar. In urma cu mai bine de un an venise tot cu fata cea mica , acum inteleg de ce, si am facut demersurile necesare pentru protezare auditiva.  Am observat ca fata nu avea proteza auditiva, dar avea ajutor de handicap. 

Cererea de azi era si mai si! Voia sa primeasca o adeverinta din care sa rezulte ca fata e problema si necesita ingrijire speciala, deci mama sa fie angajata de stat sa-si ingrijeasca copilul. Toate acestea mi-au amintit de fotograful de la mare care poarta maimuta pe plaja si te lasa sa te pozezi cu ea, contra cost…

Factor de stres

Zilele acestea am avut probleme cu cardul de  salariu. Din vina mea, cardul a fost declarat invalid. Nu am citit pe el ca in luna aprilie imi expira. Asa ca luni m-am dus la banca sa rezolv situatia. Mi s-a spus ca trebuie sa merg la sediul central. Acolo surpriza. Cica trebuie sa incerc la doua sucursale. M-am suparat. Si aveam si motive. Fusesem filmata pentru ca nu facusem o parcare corespunzatoare. Functionara mi-a zis sa vin a doua zi la 9.  A doua zi la 9,30 era prea devreme.  „veniti mai tarziu.”  La a treia incercare am reusit(dupa ce am dat niste telefoane). Dar, cardul este valabil numai doi ani…