OBOSEALA

Astazi sunt foarte trista. Asupra noastra, se exercita o mare presiune la locul de munca. Daca se prelungeste mult aceasta satre de fapt, noi o sa clacam pe rand. E multa agitatie, sunt multe lipsuri care nu tin de noi si sunt din pacate prea multi bolnavi. Astazi, la ora 13 aproape ca am fugit din spital. Nu mai suportam presiunea de acolo. Nu pot sa nu ma gandesc cu compasiune la colegul care a ramas de garda. Am avut program operator, multe cazuri grave, multe urgente… Si mai e ceva. Nu mai exista respect, nu mai exista rabdare si nici buna crestere. Fiecare bolnav crede ca el are prioritate, ca problema lui e cea mai grava, lui sa-i acorzi cel mai mult timp…Va rog sa ma credeti ca nu exista doctor sanatos, HTA si problemele cardiace  sunt prezente la toti. Nu vreau sa ma plang. Ceea ce e mai rau este ca nu gasesc in momentul de fata nici o solutie. Nu stiu cum o sa iesim din criza. Suntem bolnavi cu totii si bolnav este si sistemul din care facem parte. Pana acum in sanatate s-a practicat politica strutului. Ne facem ca nu vedem, deci nu exista. Sper din tot sufletul sa nu ajungem sa negociem o internare de urgenta la mai multe spitale dim mai multe orase, in functie de locurile libere. Credeti-ma, acolo se va ajunge pentru ca nu mai sunt bani sa sustinem sectorul medical in forma actuala. Nemultumirile sunt multe si sunt de toate partile. Va dau un exemplu: o familie ce beneficiaza de ajutor social nu plateste asigurare de sanatate. In general au copii multi, bolnaviciosi din cauza conditiilor precare de trai si ei beneficiaza de internare si tratament gratuit. Cel care plateste, ajunge in acelasi spital si beneficiaza de aceleasi conditii. Dar si mai rau, pentru ca ei au ceva mai multi bani, ii pui sa-si cumpere o parte din medicamente… Gata nu mai pot! Trebuie sa plec la cabinet din nou, pentru ca sunt oameni care mai au nevoie de mine. Voi reveni…

AJUTOR hai sa gasim solutii

Nu am mai putut scrie de mult. Sarbatorile au fost frumoase. Imi pare bine ca am putut merge la parinti , ca ne-am vazut fratii. Dar a fost asa de frig, ca ne-am dorit sa ajungem repede acasa.  Am inceput din nou serviciul si din prima garda am contractat o viroza de care nu am scapat inca.     In spital aceeasi nebunie. Sunt curioasa cum o sa se termine! Nu este caldura, nu este mancare cum trebuie si mai ales nu sunt medicamente!  Multe imbolnaviri si nu sunt antibiotice… Nu mai spun de restul. E haos si nu stiu pana cand. Noi ne-am saturat si s-au saturat si bolnavii. In astfel de situatii nu poti sa-ti faci treaba si parca nici nu mai vrei, nu mai poti sa fii cu tragere de inima. Din toate partile esti speriat. Daca ar fi sa te iei dupa ce spune mass media, ai considera ca nu mai ai pentru ce trai, totul s-a terminat, nu ai decit sa ajungi personaj la stirile de la ora cinci!  Nu ne cheama nimeni sa luptam, sa invingem criza, sa gasim solutii, ca ei au gasit solutii si suntem chemati sa le punem in aplicare. Nimic! Suntem tot timpul umiliti. Eu am lucrat, sotul meu la fel, nu am exagerat cu nimic abia daca ne putem permite cate un concediu si acela pe economie si ne-am educat copilul care si el la randul lui nu are ce au altii, cei < destepti>. Cum putem sa fim asa de prosti, cum de nu ne descurcam si noi , cum nu reusim si noi sa avem  macar putin din ce au pus <desteptii>in declaratia de avere!  Si suntem de mai multi ani pe acest pamant decit ei si am facut tot ce trebuie. Dar cred ca ma intreb degeaba…Nu imi ramane decat sa astept alta domnie… Si probabil aceeasi palarie…