VREAU O ŢARĂ CA AFARĂ !

Nu mai ştiu exact ce îmi doream la 20 de ani!

În fiecare an mi-am schimbat opţiunile. Îmi ziceam: dacă nu e posibil să fac „asta” o să fac „altceva”. Cred că mă gândeam ce o să fac cu primul salariu. Îmi spuneam că o să cumpăr cadouri multe pentru părinţii şi fraţii mei. Nici asta nu am făcut pentru că a fost mic şi nu mi-au ajuns nici pentru mine.

Nu mi-am făcut niciodată un plan cu bătaie lungă. De fiecare dată se întâmpla ceva . Poate asta e de bine, poate am reuşit să mă adaptez. M-am gândit de multe ori dacă să plec din ţară. Nu am făcut-o din comoditate.  Părinţii îmi spuneau că nu e bine să îţi schimbi locul de muncă pentru că asta arată că nu îţi place munca, eşti neserios.În 1989 mă hotărâsem să plec. Aveam nisşe contracte pentru Africa. Şi iarăşi s-a întâmplat ceva. A venit Revoluţia, am luat rezidenţiatul şi am început să-mi fac planuri. Am terminat rezidenţiatul şi când am început să lucrez mi-am dat seama că nu o să fac niciodată ceea ce am învăţat şi ceea ce am sperat. Mi-am frânt rău aripile şi de atunci nu am mai avut speranţă.

Acum stau şi mă gândesc ce puteam face dacă eram afară? Ramân doar cu gândul. Sunt prea obosită să o iau de la capăt. Cel mai tare mă doare că de 20 de ani lucrez în acelaşi cabinet şi cu aceleaşi instrumente Nu s-a schimbat nimic…

Supararea…

      Oamenii se supara diferit. Stilul de suparare se schimba cu varsta, cu sezonul.

Cum ma supar eu:

-ma cert cu voce inceata, plang imediat ce incep sa tip si mi se gatuie vocea

-imi vine sa arunc toate lucrurile ce aveau importanta pentru mine

-nu imi gasesc cuvintele

-mi se intristeaza ochii si raman asa multa vreme, chiar dupa ce mi-a trecut supararea , ca si cand plansul lasa balti tulburi ce nu seaca nici dupa caldura mare

-simt impulsul sa imi fac rau, sa-mi fie frig, sa ma doara, sa nu mai iau tabletele necesare

-cand ma supar tare nu mai pot sa vorbesc cu nimeni

-caut pe cineva care a patit la fel si-mi dau seama ca nu sunt singura care…

La un moment dat poti sa-ti pierzi supararea. Sa afli ca nu te mai poti supara pentru ca ai probleme de sanatate.Te gandesti cu nostalgie: „nici sa ma supar nu mai pot!”. Atunci deschizi „depozitul” de amintiri fericite din sufletul tau.

La inceput supararea este violenta si scurta, apoi devine tot mai blanda si mai lunga si lasa dare in sufletul tau.