Teatrul saracilor

Am fost de curand la teatru.

E foarte trist, pentru suflet nu sunt bani.  Pereti scorojiti, lemnul mancat de carii, catifeaua tocita, rupta. Nimic nu mai straluceste. Totul e vechi. Bine ca mai avem actori profesionisti. In sala si pe coridoare era foarte cald. Si asta nu era prea bine. Mirosul de vechi si praf iti aduce aminte ca esti alergic si dupa putin timp trebuie sa iesi, altfel risti sa nu mai poti respira.  O actrita ne-a rugat sa uitam de griji si sa fim alaturi de ei. Si asa am facut! Dar am trecut de la o tristete la alta. Nu mai avem spatiu de vis, de speranta, de nebunie…Pana si aici sau si aici au patruns vermii si au mancat aproape tot.  Parca traiam un film de groaza, cu spatii mici , intunecate, urat mirositoare. Spectatorii parca erau stanjeniti sau asa mi se pareau mie.

Actorii se straduiau si reuseau sa ne ia putin cate putin in lumea lor. Apoi ridicam ochii si vedeam ,inghesuita , la etaj, recuzita…

Ingrozitor! Casa de vise e in suferinta. Pentru acest loc nu sunt bani. Si atunci m-am gandit ca pentru trup si suflet nu sunt bani. 

Strig ajutor pentru TEATRU !