Sa avem un an mai bun

A trecut un an !  A trecut repede dar…greu.

Din fericire am putut sa petrecem sarbatorile alaturi de fiul nostru. A fost frumos ! De fiecare data ne intoarcem cu sufletul greu acasa. Si asta pentru ca iarasi se asterne distanta intre noi si copilul nostru. Dar sa nu se inteleaga cumva ca ne pare rau ca el lucreaza in Germania! Nu, ne pare rau ca ceea ce este acolo nu cred ca va fi vreodata la noi. Timp de doua saptamani nu am intalnit oameni suparati, ingandurati. Si acolo erau cozi la marile magazine, mai ales in preajma sarbatorilor. Dar nimeni nu era prea grabit, prea nervos, prea agitat. Lumea zambeste, iti da binete si e politicoasa. Nu te clacsoneaza nimeni la stop si nu te injura ca nu esti destul de rapid. Pe strazi nu e zapada sau gheata dar nu este nici noroi sau pietris.

La miezul noptii de Revelion cerul a fost luminat de mii de artificii dar nimeni nu spargea sticle ! Dimineata abia daca se vedeau urmele bucuriei.

Cum am ajuns in tara am avut nevoie de serviciile oferite de Posta Ro. O doamna draguta de la un ghiseu m-a intampinat traditional -Degeaba asteptati aici pentru ca si asa nu va servesc! Mergeti la colega!  Nu am intrasnit sa fac altceva. Dincolo, cum ai intrat intr-un magazin, imediat te saluta toata lumea si toti vor sa te ajute indiferent ce limba vorbesti. Dar daca le vorbesti limba sunt foarte bucurosi si respectosi. Nu sunt suparati daca la sfarsit nu ai cumparat nimic si nu te injura printe dinti .

Cand am plecat am mers prin Austria si ne-am intors prin Cehia si Slovacia si bineanteles prin Ungaria. Multumesc administratiei acestor tari pentru autostrazile construite . Am circulat in conditii foarte bune cu toate ca e iarna si a plouat aproape tot timpul si pe alocuri a si nins.  Multumesc si celor care s-au jertfit in 1989 pentru ca noi sa traim si sa vedem si altfel lumea! Noi , oameni obisnuiti , nu am fi primit viza niciodata. Cu toate ca stam aproape de granita de vest, nu am avut voie sa vedem Ungaria macar.

Mi-e sufletul greu stiind ca povestea s-a terminat si ma intorc la munca si ne vom bate iarasi un an intreg, cu lipsuri, probleme…Dar in aceste conditi pot spune ca sunt totusi fericita ca am loc de munca. Putea fi si mai rau. Si e o vorba -trebuie sa ne fie mai rau ca sa ne fie bine apoi!

LA MULTI ANI FERICITI !

     Si daca nu vrem, a mai trecut un an si din fericire il putem numara!

Noi iarasi am petrecut Craciunul intr-o tara unde nu se murdareste masina si daca ploua si mergi cu ea o saptamana, poate si mai mult.

Am fost ferici, am sarbatorit cu mancare romaneasca si chinezeasca si ne-am pupat la nesfarsit copii.

Am calatorit fara oprire la intoarcere, aproximativ 16 ore si la intrare in tara, am fost opriti pentru un control de rutina, sa nu cumva sa avem materiale pirotehnice! In rest nici nu ne-am dat seama cand am trecut din Germania in Austria ! Doar postul de radio era altul la un moment dat.  A ! Mai trebuie sa va spun ceva! NU am actualizat hartile pe navigator si am ramas fara ele cand ne era mai greu. Masina nu avea harti decat pentru Eu de vest. Asa ca am vizitat Budapesta noaptea. Si am vizitat-o mult! Dar era asa de frumoasa si impodobita!

 Acu ne ramane Revelionul in Romania, departe de cei dragi si aproape de altii!  Eu servesc patria si poporul. Pacat ca nu avem curent de Revelion!

LA MULTI ANI norocosi si frumosi ! Sanatate si prosperitate!

Speranta este in alta parte

      A trecut asa de repede vara aceasta…

Astazi am dus florile mele dragi in casa, la caldura. O sa-mi lipseasca clipele petrecute in leagan la umbra frunzelor de cires, langa trandafirul roz.

O sa creasca noaptea si odata cu ea si distanta dintre casa mea si restul lumii. De aceea nu imi  mai place iarna…

Caldura mare

As putea sa ma gandesc la vara , la concediu, dar caldura asta ne obnubileaza , ne face nepasatori. Si acum ma gandesc ca degeaba au inflorit crinii, degeaba s-au copt ciresele…Ei si?    Si in astfel de vremuri iar ma gandesc ce am facut in ultimii 20 de ani! Si zic , nimic sau aproape nimic pentru ca mi-e sufletul uscat. Si asta nu pentru ca nu ploua suficient!

Am vazut paduri fericite!

     Duminica de Paste am petrecut-o intr-un cadru extrem de pitoresc, in Germania. Era un parc natural, o padure frumoasa, frumoasa…

Toate culorile pamantului parca si-au dat intalnire acolo. Era liniste, curatenie, frumusete.

Si erau multi oameni de toate varstele. Si stiti ce? Nu mirosea a gratar sau a mici, nimeni nu bea si nici nu faceau galagie pentru a arata cat sunt de bucurosi si ce bine se distreaza. Erau spatii amenajate pentru exercitii fizice pentru adulti si copii si culmea, erau si folosite.

Stiti ce bine aratau oamenii varstnici? Si aveau pofta imensa de viata. Toate chipurile erau luminoase, binevoitoare.

Unii s-au asezat pe patura lor, altii la mesele special amenajate si au mancat ce si-au adus de acasa. La sfarsit fiecare si-a strans gunoiul. Padurea respira linistita si odata cu ea si noi. Cine a vrut sa manance ceva elaborat a mers la un local grecesc unde se serveau mancaruri excelente. Acolo am mancat si noi o portie de miel foarte, foarte gustoasa si bine înteles si alte bunatati. Cand am revenit acasa nu mai stiam nici cat costa o paine, asa de mult ne-am desprins de tot ce inseamna viata de aici. Dar poveste are si sfarsit si vom merge de maine la lucru. Si acum ne gandim ca e bine, pentru ca primele stiri auzite la radio in RO au fot despre multe disponilizari.

DOAMNE ajuta-ne si pe noi!

Craciun in familie, intr-o tara ca afara

Cateva din clipele fericite petrecute intr-o tara care isi respecta cetatenii. Imagini dintr-un loc unde nimeni nu e suparat, incrancenat , nervos sau trist. De acolo si de aici trasmit tuturor La multi ani!  Baiatul nostru ne-a facut sa petrecem Craciunul afara, ceea ce va doresc si voua.

Intoarcerea la instincte primare

La o emisiune de stiri am vazut niste revolutionari care mai luptau si dupa 20 de ani.

Aveau scris pe o pancarda-vrem sa avem ce manca!  Cam la atat se rezuma libertatea…Am inceput, iarasi, sa ne dorim putin.

Eu vreau sa vad lumea, sa vizitez(macar) planeta asta! Doar atat! Pe langa mancare, vreau sa calatoresc, real, nu imaginar.

In fiecare concediu imi numar banutii si imi dau seama ca bucatica de pamant pe care o pot vizita este prea mica si prea aproape.

VREAU O ŢARĂ CA AFARĂ !

Nu mai ştiu exact ce îmi doream la 20 de ani!

În fiecare an mi-am schimbat opţiunile. Îmi ziceam: dacă nu e posibil să fac „asta” o să fac „altceva”. Cred că mă gândeam ce o să fac cu primul salariu. Îmi spuneam că o să cumpăr cadouri multe pentru părinţii şi fraţii mei. Nici asta nu am făcut pentru că a fost mic şi nu mi-au ajuns nici pentru mine.

Nu mi-am făcut niciodată un plan cu bătaie lungă. De fiecare dată se întâmpla ceva . Poate asta e de bine, poate am reuşit să mă adaptez. M-am gândit de multe ori dacă să plec din ţară. Nu am făcut-o din comoditate.  Părinţii îmi spuneau că nu e bine să îţi schimbi locul de muncă pentru că asta arată că nu îţi place munca, eşti neserios.În 1989 mă hotărâsem să plec. Aveam nisşe contracte pentru Africa. Şi iarăşi s-a întâmplat ceva. A venit Revoluţia, am luat rezidenţiatul şi am început să-mi fac planuri. Am terminat rezidenţiatul şi când am început să lucrez mi-am dat seama că nu o să fac niciodată ceea ce am învăţat şi ceea ce am sperat. Mi-am frânt rău aripile şi de atunci nu am mai avut speranţă.

Acum stau şi mă gândesc ce puteam face dacă eram afară? Ramân doar cu gândul. Sunt prea obosită să o iau de la capăt. Cel mai tare mă doare că de 20 de ani lucrez în acelaşi cabinet şi cu aceleaşi instrumente Nu s-a schimbat nimic…

Zi dupa zi…

Voi mai stiti sa numarati zilele?

Si daca da, cum o faceti? Numarati minutele,bucuriile, intristarile. Sau numarati zilele pana vine ziua de salariu? Sau numarati zilele pana terminati o carte de citit sau pana o sa vizionati un film sau o sa mergeti la un spectacol?

Daca ne oprim un pic din rutina asta in care ne scaldam o sa ne dam seama ca traim foarte putin pentru noi si foarte putin frumos.

De ce nu mai suntem asa de buni prieteni, de ce nu mai avem timp sa ne vedem, de ce nu mai avem timp sa ne bucuram impreuna?

Prima data m-am speriat de trecerea timpului cand am sarbatorit majoratul fiului meu si apoi si mai tare cand a terminat facultatea!

Ma gandesc ce as face daca as avea iarasi 18 ani? Cum as numarat timpul? Si mai ales unde…

Voi ce vreti sa faceti maine?

Eu nu mai stiu!

Am avut o vara teribila. Cel mai rau a fost ca mama mea a suferit o fractura de col femural pentru care am luat-o la mine si a fost operata. Acum e mai bine.

Si nu stiu daca e rau sau bine dar copilul meu pleaca din tara! Am emotii dar sper sa fie bine. Aici nu si-a gasit locul…